Deputat trimis in judecata pentru fals

Deputatul PNL Florin Ţurcanu, trimis în judecată pentru fals şi uz de fals

Deputatul PNL de Botoşani Florin Ţurcanu a fost deferit justiţiei de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că a consemnat nereal faptul că membri ai organizaţiei politice au fost excluşi din partid, potrivit agentiei Mediafax.

Potrivit acesteia, deputatul este acuzat de 19 falsuri intelectuale şi de nouă fapte de uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie – iulie 2009, inculpatul Ţurcanu Florin, deputat în Parlamentul României, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Botoşani (funcţie ocupată începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se consemna, în mod necorespunzător adevărului, că diferiţi membri ai acestei organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009.

Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită. În acest fel, inculpatul Ţurcanu Florin a semnat acte (hotărâri, adrese) prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din data de 21.06.2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din cadrul Partidului Naţional Liberal.

În realitate, în cadrul acestei şedinţe din data de 21.06.2009, singurele sancţiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic faţă de membrii Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie şi excluderea din partid a numitului George Ostafie. Ulterior, realizând că sancţiunea retragerii sprijinului politic nu duce la încetarea de drept a calităţii de consilier, acest efect avându-l doar sancţiunea excluderii din partid, inculpatul Ţurcanu Florin a procedat la emiterea în fals a unor hotărâri în care se atestă că sancţiunea aplicată şi faţă de Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie.

O parte dintre aceste hotărâri au fost trimise Consiliului Judeţean, Consiliului Municipal Botoşani sau consiliilor locale în cadrul cărora membrii la care se făcea referire în hotărâri activau în calitate de consilieri. Aceste hotărâri au fost însoţite de adrese în care se atesta încă o dată, în mod necorespunzător adevărului, că în şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009 s-a hotărât excluderea persoanei indicate în hotărâre, menţionându-se totodată membrii de partid care urmau să îi înlocuiască pe cei vechi în funcţia de consilier. autor botosaninews.ro

Anunțuri

Despre theromanianreport

sint onest
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s